Am remarcat de curand ca mai bine de jumatate din viata mi-am petrecut-o alaturi de cineva, intr-o relatie de lunga durata. Nu una singura, asta ar fi fost cam trist. Dar cateva...si niciuna indeajuns de memorabila. Sau poate doar putin, oricum...nu indeajuns incat sa nu-mi para rau ca nu sunt singur.
In mai bine de 16 ani, am avut un mind-set de cuplu. Tot felul de compromisuri, ganduri, scheme, mind-fuck... si nu pot spune ca a ajutat asta cu ceva la dezvoltarea mea ca individ, poate doar k percep o oarecare doza de paranoia in anumite intamplari banale sau in discutii cu femeile. Totul pare sa aiba un substrat, pentru ca din relatia mea cu femeile a ramas doar ideea ca ele au mereu cate ceva ascuns in minte, despre care tu trebuie sa intuiesti si sa te comporti in consecinta.
Poate gresesc, dar tocmai asta incerc sa spun: din experienta mea, abordarea pe care o vad femeile pentru o relatie implica un proces de metamorfozare a individului cu care isi impart viata, nicidecum un proces de construire, de impartasire a emotiilor si calitatilor fiecaruia. O competitie, nu un tandem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu