Şi dacă ar fi să traim deja în epoca încalzirii globale, singurul meu regret e că nu pot merge la munte să schiez...
marți, 22 decembrie 2015
...despre Încălzirea Globală
...mi se cam rupe. Nu mă interesează câtuşi de puţin, şi mi-e total indiferent dacă a început sau va începe la un moment dat. Poate părea egoist, şi chiar este...dar am decis în urmă cu destul de mult timp că nu îmi doresc să am urmaşi de vreun fel pentru că nu prea rentează să aduci un copil pe lumea asta. Sincer, de multe ori mi se pare simpla existenţă o povara prea mare chiar şi pentru mine, şi de multe ori îmi doresc să nu fi existat. Sunt sigur că nu s-ar fi schimbat nimic în lume nici în bine, nici în rau prin asta...
marți, 18 martie 2014
despre droguri
Se intampla ceva ciudat in societate, in lume...cel mai important, faptul ca Statul isi asuma rolul de a reglementa substantele pe care o persoanal le poate ingurgita, injecta sau fuma. E o ipocrizie maxima. Daca Statul ar tine catusi de putin la sanatatea cuiva, ar interzice producerea si consumul de alcool sau tutun...in niciun caz drogurile. N-am mai baut alcool de mult, si desi uneori simt nevoia sa imi dau reset si sa uit cum ma cheama, sunt sigur ca daca toate substantele posibile ar fi decriminalizate, as prefera sa trag o linie de K si sa fiu fresh dupa 2-3 ore, decat sa sparg o tona de bani sa imi fut creierii toata noaptea si stomacul/ficatul/rinichii a doua zi...
In plus, nu vad cum interzicerea unor substante ajuta la stoparea lor...de cand e lumea, lucrurile interzise au fost mai cautate si mai fascinante decat toate bogatiile etalate soptuos si ostentativ in fata prostimii. Asa cum sunt sigur ca nu ai accepta acum o aspirina de la un strain, pe strada, sunt sigur ca in situatia in care absolut tot ar fi liber si decriminalizat, nu ai accepta sa consumi ceva de la persoane necunoscute...si in general, drogurile au o cel putin o calitate: sunt un bun inceput pentru conversatie, mai ales cand gasesti oameni care au incercat la fel de multe ca tine.
O alta chestie care ma deranjeaza teribil e vorba aia "macar nu am ajuns sa vand droguri". Pey si ce mortii ma-tii te-a oprit, de fapt? poate faptul ca esti prea prost sa o faci bine, poate faptul ca esti un papa lapte sau poate pentru ca nu ai nici macar un prieten...
Nimeni nu vede traficantul de droguri ca pe un om ca toti ceilalti, toti il considera in paria si un neadaptat, doar pentru ca atunci cand ai nevoie sa iti procuri ceva, el poate obtine acel ceva. Si totusi, el e un sub-om, tu esti un cetatean model! Poate ca omul ala are un flair anume, poate e mai rezistent fizic decat tine si poate incerca cu bucurie orice stie ca ti-ar placea si iti poate propune ceva in functie de nevoile tale. Dealerul e un specialist in felul lui, asa cum unii raspund la telefoane in call-center-uri, unii conduc autobuze sau metrouri ca sa te duca unde ai nevoie, si asa cum bucatarii iti gatesc atunci cand ti-e foame...daca n-ar mai exista dealeri si drogurile ar fi in continuare ilegale, lumea ar fi un loc foarte monoton...
In plus, nu vad cum interzicerea unor substante ajuta la stoparea lor...de cand e lumea, lucrurile interzise au fost mai cautate si mai fascinante decat toate bogatiile etalate soptuos si ostentativ in fata prostimii. Asa cum sunt sigur ca nu ai accepta acum o aspirina de la un strain, pe strada, sunt sigur ca in situatia in care absolut tot ar fi liber si decriminalizat, nu ai accepta sa consumi ceva de la persoane necunoscute...si in general, drogurile au o cel putin o calitate: sunt un bun inceput pentru conversatie, mai ales cand gasesti oameni care au incercat la fel de multe ca tine.
O alta chestie care ma deranjeaza teribil e vorba aia "macar nu am ajuns sa vand droguri". Pey si ce mortii ma-tii te-a oprit, de fapt? poate faptul ca esti prea prost sa o faci bine, poate faptul ca esti un papa lapte sau poate pentru ca nu ai nici macar un prieten...
Nimeni nu vede traficantul de droguri ca pe un om ca toti ceilalti, toti il considera in paria si un neadaptat, doar pentru ca atunci cand ai nevoie sa iti procuri ceva, el poate obtine acel ceva. Si totusi, el e un sub-om, tu esti un cetatean model! Poate ca omul ala are un flair anume, poate e mai rezistent fizic decat tine si poate incerca cu bucurie orice stie ca ti-ar placea si iti poate propune ceva in functie de nevoile tale. Dealerul e un specialist in felul lui, asa cum unii raspund la telefoane in call-center-uri, unii conduc autobuze sau metrouri ca sa te duca unde ai nevoie, si asa cum bucatarii iti gatesc atunci cand ti-e foame...daca n-ar mai exista dealeri si drogurile ar fi in continuare ilegale, lumea ar fi un loc foarte monoton...
sâmbătă, 19 octombrie 2013
mi-e cam sila....
I HATE ACTIVISTS!
everyone that thinks they have an opinion, those that feel the need to be in everyone's faces about what they think is right...I couldn't care less if your vision of the truth is actually true or not. I think you should take the problem where it hurts, and do some damage. Or STFU and stop being in the way. As a proud selfist, as a non-enabler of things, as a non-perpetuator of rubbish or genes, could I just live my life without giving a fuck to any of you? Stray dogs, politicians, RMGC, all the pros and cons...just fuck off and keep it to yourself or fucking do something. Can't choose a side if no one acts according to my beliefs. And no one will, and I don't care or mind.
everyone that thinks they have an opinion, those that feel the need to be in everyone's faces about what they think is right...I couldn't care less if your vision of the truth is actually true or not. I think you should take the problem where it hurts, and do some damage. Or STFU and stop being in the way. As a proud selfist, as a non-enabler of things, as a non-perpetuator of rubbish or genes, could I just live my life without giving a fuck to any of you? Stray dogs, politicians, RMGC, all the pros and cons...just fuck off and keep it to yourself or fucking do something. Can't choose a side if no one acts according to my beliefs. And no one will, and I don't care or mind.
joi, 5 septembrie 2013
...despre maidanezi
Acum foarte mult timp, probabil cam pe cand eram in clasa a X-a m-a alergat disperat un caine, noaptea, pe role, in drum spre casa. Am crezut ca ma va prinde initial, apoi am crezut ca o sa cad, pentru ca deja ma miscam prea haotic pentru a-mi mai pastra echilibrul, apoi am crezut ca ma va lovi vreo masina pentru ca nu voi avea timp sa reactionez la timp, cu cainele ala la nici 10 centimetri in spatele meu. Apoi s-a oprit, la fel de brusc cum incepuse, si s-a intors linistit sub masina de sub care iesise.
Am vrut sa ma intorc cu un topor si sa-l terorizez si eu putin asa, degeaba...dar pana a doua zi imi trecuse spaima si m-am gandit ca poate, cumva, o masina o sa dea peste el cand va mai face vitejii d-astea. Nujtu daca am imbunat karma indeajuns incat sa se si intample, oricum stiu ca aia nu a fost singura mea intalnire periculoasa cu maidanezii.
Aveam 6 ani si eram pe undeva prin spatele blocului, in Rahova. Imi placeau enorm cateii si ma extaziam mereu cand vedeam caini vagabonzi, iar majoritatea pana atunci fusesera foarte calmi si docili. Am vazut undeva, langa o curte, cativa catei jucandu-se. Am crezut ca erau pui, dar de fapt erau doi catei de talie mica, un fel de soricari sau pechinezi, nu mai conteaza...ideea e ca in timp ce eu ma apropiam de ei, unul din catei s-a intors si a venit direct spre mine, latrand. In continuare amuzat de el, pentru ca in mintea mea era doar un pui, am intins mana sa vada ca vreau sa il mangai, moment in care s-a infipt cu totul in mana mea. m-am speriat atat de tare si rahatul ala de caine era atat de infipt in mana, ca atunci cand am tras mana inapoi, l-am tras si pe el si l-am aruncat in mijlocul strazii. Pe vremea aia nu erau atatea masini in Bucuresti, cum sunt azi. Poate daca s-ar intampla azi, l-as arunca sub rotile unei masini, atunci doar am dat putin de pamant cu el...
Dupa treaba asta am mers plangand pana acasa, cu sangele curgandu-mi siroaie din palma. Am facut si "floricica", si injectie in burta, toata lumea incerca sa imi spuna ca e ceva normal, toata lumea pateste asta la un moment dat in viata, doar asa e la noi, cu cainii...
Alta data, eram pe scuter, pe la 9-10 seara, plecasem de la semafor. In mijlocul strazii, in bezna, vad niste bete in drum. Ma gandesc ca cineva a semnalizat o groapa cu niste crengi si imi vad de drum. Dupa nici 2 secunde, crengile se misca si in fata farului, la nici un metru, un caine fugea spre trotuar. Am vazut cum l-am indoit pe prost cu roata din fata si am mai avut timp sa spun doar "NU! Nu, futu-ti gatu ma-tii!!!"
Mai tin minte si cum, in timp ce patinam pe sosea, tinand strans ghidonul, din rezervor pica benzina pe mine si din mana stanga ieseau scantei si ma gandeam cum ar fi mai bine...sa dau drumu si sa ma rostogolesc spre o masina...sau sa stau sa vad daca arde?
Nu am avut nimic rupt, intors, doar o mica gaura in cot unde cazusem cu scuterul si mare parte din pielea antebratului razuita de asfalt. La camera de garda de la spitalul de pe Berceni mai aveau putin si ma dadeau afara cand au aflat ca "bietul" maidanez murise. Se pare ca sunt platiti la numarul de cadavre, deci nu conteaza daca supravietuiesti...in general.
De ce am spus asta? Pentru ca unii oameni sunt de-a dreptul cretini si prefera sa ia apararea unor animale in detrimentul altora, pentru ca unii se bat cu pumnii in piept si altii se scuza spalandu-se pe maini de orice responsabilitate, si pentru ca dincolo de sentimentalisme, e nevoie de o solutie. Sunt curios: daca maidanezii ar transmite o boala ingrozitoare, de genul ciumei sau al holerei...s-ar mai gasi atat de multi iubitori de animale?
Am vrut sa ma intorc cu un topor si sa-l terorizez si eu putin asa, degeaba...dar pana a doua zi imi trecuse spaima si m-am gandit ca poate, cumva, o masina o sa dea peste el cand va mai face vitejii d-astea. Nujtu daca am imbunat karma indeajuns incat sa se si intample, oricum stiu ca aia nu a fost singura mea intalnire periculoasa cu maidanezii.
Aveam 6 ani si eram pe undeva prin spatele blocului, in Rahova. Imi placeau enorm cateii si ma extaziam mereu cand vedeam caini vagabonzi, iar majoritatea pana atunci fusesera foarte calmi si docili. Am vazut undeva, langa o curte, cativa catei jucandu-se. Am crezut ca erau pui, dar de fapt erau doi catei de talie mica, un fel de soricari sau pechinezi, nu mai conteaza...ideea e ca in timp ce eu ma apropiam de ei, unul din catei s-a intors si a venit direct spre mine, latrand. In continuare amuzat de el, pentru ca in mintea mea era doar un pui, am intins mana sa vada ca vreau sa il mangai, moment in care s-a infipt cu totul in mana mea. m-am speriat atat de tare si rahatul ala de caine era atat de infipt in mana, ca atunci cand am tras mana inapoi, l-am tras si pe el si l-am aruncat in mijlocul strazii. Pe vremea aia nu erau atatea masini in Bucuresti, cum sunt azi. Poate daca s-ar intampla azi, l-as arunca sub rotile unei masini, atunci doar am dat putin de pamant cu el...
Dupa treaba asta am mers plangand pana acasa, cu sangele curgandu-mi siroaie din palma. Am facut si "floricica", si injectie in burta, toata lumea incerca sa imi spuna ca e ceva normal, toata lumea pateste asta la un moment dat in viata, doar asa e la noi, cu cainii...
Alta data, eram pe scuter, pe la 9-10 seara, plecasem de la semafor. In mijlocul strazii, in bezna, vad niste bete in drum. Ma gandesc ca cineva a semnalizat o groapa cu niste crengi si imi vad de drum. Dupa nici 2 secunde, crengile se misca si in fata farului, la nici un metru, un caine fugea spre trotuar. Am vazut cum l-am indoit pe prost cu roata din fata si am mai avut timp sa spun doar "NU! Nu, futu-ti gatu ma-tii!!!"
Mai tin minte si cum, in timp ce patinam pe sosea, tinand strans ghidonul, din rezervor pica benzina pe mine si din mana stanga ieseau scantei si ma gandeam cum ar fi mai bine...sa dau drumu si sa ma rostogolesc spre o masina...sau sa stau sa vad daca arde?
Nu am avut nimic rupt, intors, doar o mica gaura in cot unde cazusem cu scuterul si mare parte din pielea antebratului razuita de asfalt. La camera de garda de la spitalul de pe Berceni mai aveau putin si ma dadeau afara cand au aflat ca "bietul" maidanez murise. Se pare ca sunt platiti la numarul de cadavre, deci nu conteaza daca supravietuiesti...in general.
De ce am spus asta? Pentru ca unii oameni sunt de-a dreptul cretini si prefera sa ia apararea unor animale in detrimentul altora, pentru ca unii se bat cu pumnii in piept si altii se scuza spalandu-se pe maini de orice responsabilitate, si pentru ca dincolo de sentimentalisme, e nevoie de o solutie. Sunt curios: daca maidanezii ar transmite o boala ingrozitoare, de genul ciumei sau al holerei...s-ar mai gasi atat de multi iubitori de animale?
...despre femei:
Am remarcat de curand ca mai bine de jumatate din viata mi-am petrecut-o alaturi de cineva, intr-o relatie de lunga durata. Nu una singura, asta ar fi fost cam trist. Dar cateva...si niciuna indeajuns de memorabila. Sau poate doar putin, oricum...nu indeajuns incat sa nu-mi para rau ca nu sunt singur.
In mai bine de 16 ani, am avut un mind-set de cuplu. Tot felul de compromisuri, ganduri, scheme, mind-fuck... si nu pot spune ca a ajutat asta cu ceva la dezvoltarea mea ca individ, poate doar k percep o oarecare doza de paranoia in anumite intamplari banale sau in discutii cu femeile. Totul pare sa aiba un substrat, pentru ca din relatia mea cu femeile a ramas doar ideea ca ele au mereu cate ceva ascuns in minte, despre care tu trebuie sa intuiesti si sa te comporti in consecinta.
Poate gresesc, dar tocmai asta incerc sa spun: din experienta mea, abordarea pe care o vad femeile pentru o relatie implica un proces de metamorfozare a individului cu care isi impart viata, nicidecum un proces de construire, de impartasire a emotiilor si calitatilor fiecaruia. O competitie, nu un tandem.
In mai bine de 16 ani, am avut un mind-set de cuplu. Tot felul de compromisuri, ganduri, scheme, mind-fuck... si nu pot spune ca a ajutat asta cu ceva la dezvoltarea mea ca individ, poate doar k percep o oarecare doza de paranoia in anumite intamplari banale sau in discutii cu femeile. Totul pare sa aiba un substrat, pentru ca din relatia mea cu femeile a ramas doar ideea ca ele au mereu cate ceva ascuns in minte, despre care tu trebuie sa intuiesti si sa te comporti in consecinta.
Poate gresesc, dar tocmai asta incerc sa spun: din experienta mea, abordarea pe care o vad femeile pentru o relatie implica un proces de metamorfozare a individului cu care isi impart viata, nicidecum un proces de construire, de impartasire a emotiilor si calitatilor fiecaruia. O competitie, nu un tandem.
luni, 7 ianuarie 2013
draga "prieten"...
mi-a fost dor de tine, iar. am sperat sa ma suni intr-o zi, sa ma scoti la un ceai, poate sa ma intrebi de sanatate sau pur si simplu sa ma stressezi cu un telefon, doar sa vezi ce mai fac. am fost mereu inconjurat de oameni si de "prieteni", dar niciunul nu e ca tine.
numai noi doi am hotarat de comun acord ca ar fi mai bine sa ramanem prieteni. de fapt, cred ca doar tu, pentru ca eu nu vad rostul prieteniei dintre doi oameni care nu se cunoasteau deloc inainte sa si-o traga...
...sau de fapt, poate ca nu am niciun prieten in afara de tine. poate toti cei pe care ii credeam prieteni, imi sunt de fapt amici...si tu esti singurul prieten adevarat pe care il am. atunci , de ce nu ne-am mai vorbit de cand nu mai suntem impreuna? e doar un pic ciudat cum ceilalti "prieteni" ma deranjeaza nepermis si incearca sa imi umple programul cu prezenta lor, in timp ce noi, care pierdeam ore intregi uitandu-ne in ochii celuilalt fara sa scoatem vreun sunet, nu ne putem vorbi nici macar prin mailuri...
in plus, eu nu am prea multi prieteni de sex opus. majoritatea, ca si tine, au decis sa fim prieteni dupa ce nu am mai fost altceva...oare cum ar fi sa mergem intr-o zi toti impreuna la un film? in definitiv...suntem prieteni!
numai noi doi am hotarat de comun acord ca ar fi mai bine sa ramanem prieteni. de fapt, cred ca doar tu, pentru ca eu nu vad rostul prieteniei dintre doi oameni care nu se cunoasteau deloc inainte sa si-o traga...
...sau de fapt, poate ca nu am niciun prieten in afara de tine. poate toti cei pe care ii credeam prieteni, imi sunt de fapt amici...si tu esti singurul prieten adevarat pe care il am. atunci , de ce nu ne-am mai vorbit de cand nu mai suntem impreuna? e doar un pic ciudat cum ceilalti "prieteni" ma deranjeaza nepermis si incearca sa imi umple programul cu prezenta lor, in timp ce noi, care pierdeam ore intregi uitandu-ne in ochii celuilalt fara sa scoatem vreun sunet, nu ne putem vorbi nici macar prin mailuri...
in plus, eu nu am prea multi prieteni de sex opus. majoritatea, ca si tine, au decis sa fim prieteni dupa ce nu am mai fost altceva...oare cum ar fi sa mergem intr-o zi toti impreuna la un film? in definitiv...suntem prieteni!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)